Când scriu despre un profesionist, îmi place să ştiu că vine la pachet cu partea lui de umanitate şi lasă în urmă mai multă înţelegere şi bunăvoinţă. Chirurgul Cristian Iatagan le deţine pe ambele şi ştie să le dăruiască.
Pentru început, ar fi bine să ştim cine sunteţi…
Am absolvit Institutul de Medicină Militară ca locotenent medic, în anul 1998, şi încă de atunci mi-am dorit o specialitate chirurgicală. După absolvire şi efectuarea anului de stagiu în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila (SUUMC), pentru că armata traversa perioada de reducere a efectivelor militare, am fost repartizat medic şef într-o unitate militară.
Îmi amintesc (acum!) cu drag şi nostalgie această etapă benefică pentru dezvoltarea mea ulterioară, care mi-a permis să cunosc realitatea profundă a mediului cazon şi să înţeleg ce ar trebui să însemne medicul militar pentru camarazii săi.
Mi-am dorit să fac chirurgie urologică în cadrul SUUMC, dar armata nu avea şi nu prevedea să aibă nevoie de ofiţeri medici cu această specialitate, pentru faptul că efectivele se restrângeau. Singura soluţie a fost să dau examenul de rezidenţiat la nivel naţional, să ocup un loc prin concurs atât de sus pe lista admişilor, încât să pot alege Bucureştiul şi, de aici, SUUMC. Dar asta a însemnat pentru mine şi trecerea în rezervă, ceea ce am şi făcut.
Am efectuat specializarea în cadrul Clinicii de Urologie a SUUMC între anii 2002 şi 2007 şi mi-am continuat colaborarea cu aceasta până în prezent. În concluzie, nu am părăsit niciodată mediul militar. Actualmente sunt medic primar urolog, şeful cabinetului de urologie al Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială Gl. Dr. Aviator Victor Anastasiu Bucureşti.
…apoi să precizăm ce înseamnă urologia.
Urologia este ramura chirurgicală care se ocupă de problemele patologice legate de rinichi, vezică urinară, prostată şi organele genitale masculine. Este o chirurgie supraspecializată, iar pentru acest lucru mi-a plăcut foarte mult. La ora actuală, 90% dintre intervenţiile urologice nu se mai fac prin chirurgie clasică cu tăietură, ci prin mijloace minim invazive. Poate că din punctul acesta de vedere este ramura chirurgicală cea mai ofertantă, la care progresul tehnologic a însemnat cel mai mult.
Cât de relevant este progresul tehnologic şi noile proceduri de diagnostic şi tratament?
Chirurgia urologică este deţinătoarea transplantului renal, intervenţie care reprezintă apogeul marii chirurgii clasice a acestei specialităţi. Cele mai multe transplanturi din lume (şi din ţara noastră) sunt cele renale, de aici se deduce şi evoluţia acestei specialităţi.
În prezent, la majoritatea tipurilor de operaţii pentru tumori urologice (renale, vezicale sau prostatice), care anterior beneficiau doar de chirurgia clasică, deschisă, putem folosi laparoscopia (în variantele 2D, 3D şi cea asistată de robotul chirurgical Da Vinci), o intervenţie minim invazivă cu rezultate superioare.
În plus, practicăm şi operaţiile endoscopice, care nu presupun nicio tăietură. Aşa putem rezolva marea majoritate a afecţiunilor legate de prostată, de vezică urinară şi litiaza renală.
Unde este cazul aplicăm şi un procedeu la fel de performant care se numeşte litotriţie extracorporeală (ESWL), ce presupune bombardarea şi fragmentarea pietrelor de la nivelul rinichiului cu unde de şoc. Ca amuzament, acest efect a fost descoperit de către primii piloţi militari de supersonice, care după zbor remarcau spargerea dropsurilor avute la ei…
Sună ca o procedură destul de dură…
Era poate acum 15-20 de ani, dar în prezent evoluţia tehnologică a adus majoritatea generatoarelor de unde de şoc la un nivel la care pacientul nu necesită anestezie, iar după ce se aplică procedura, se ridică, fără nicio problemă, şi pleacă acasă. Astăzi durerea nu aparţine procedurii în sine, ci eventual perioadei de după, când pietrele se evacuează.
O altă operaţie specială din acest registru, specifică urologiei, este nefrolitotomia percutanată – în care se practică un singur orificiu lombar prin care intrăm în rinichi, spargem pietrele şi le şi scoatem.
Ar fi de menţionat şi ureteroscopia flexibilă cu litotriţie laser (operaţie endoscopică în care intrăm prin uretră, vezică, urcăm pe uretere şi fragmentăm calculii de la acest nivel sau din rinichi), care poate fi asistată de robotul chirurgical Avicenna.
În momentul de faţă, sunteţi mulţumit de dotarea tehnică de aici?
Da, în totalitate. În Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială Gen. Dr. Aviator Victor Anastasiu Bucureşti dotarea tehnică şi condiţiile de lucru sunt la nivelul standard al urologiei europene actuale. În plus, încercăm ca, prin programarea multianuală a achiziţiilor, să menţinem şi să creştem nivelul dotărilor.
Una din ţintele noastre pentru viitor este chiar un aparat de litotriţie extracorporeală (ESWL), întrucât personalul aeronautic care ni se adresează nu tolerează litiaza renală – oricât de mică şi inofensivă ar părea! –, atât prin specificul activităţii, cât şi al baremelor medico-militare.
Ca o particularitate a acestei unităţi, chiar dacă suntem percepuţi uneori ca o policlinică, suntem mai mult de atât: asigurăm şi expertiza aeronautică, servicii de medicină de familie, avem un laborator de analize performant, computer tomograf şi aparat RMN proprii.
De reţinut este şi faptul că deţinem un bloc chirurgical dedicat chirurgiei minim invazive ambulatorii (de zi), unul dintre primele din ţara noastră, acumulând în timp o experienţă semnificativă. Aici se pot aborda minim invaziv majoritatea patologiilor din sfera urologică; important este ca statusul pacientului să permită o astfel de intervenţie.
Cine sunt pacienţii urologici?
Şi aici au intervenit schimbări importante. La ora actuală, la cabinetul de urologie apelează oameni de toate vârstele şi sexele, din toate patologiile: de la banalele infecţiile urinare sau boli cu transmitere sexuală ale tinerilor până la litiazele urinare şi de la eventualele disfuncţii sexuale ale adulţilor până la tumorile tractului urinar, mai des întâlnite la vârstnici, dar nu numai! Dar pacienţii variază de la cei tineri până la cei mai în vârstă.
În mod tradiţional, pâinea urologului acum 15-20 ani (şi principala intervenţie chirurgicală învăţată!) era reprezentată de operaţia clasică, deschisă, pentru adenomul de prostată, la pacienţii vârstnici.
Astăzi asistăm la două revoluţii medicale, mai întâi prin noua medicaţie pentru adenomul de prostată, care a redus semnificativ necesitatea operaţiei. În al doilea rând, evoluţia tehnologiei medicale ne permite să operăm endoscopic, minim invaziv (folosind variate surse de energie: electrică bipolară, laser, vaporizare cu plasmă etc.) în majoritatea cazurilor. Astfel, operaţia clasică începe uşor să dispară din repertoriul urologului modern.
Dacă ne referim la infecţiile urinare, odată cu schimbarea realităţilor sociale tind să dispară şi clasicele infecţii urinare. Dacă acum 20 de ani atenţia era pusă aproape exclusiv pe igiena locală, în timp, infecţiile zilelor noastre au ajuns să fie diferite.
Aşa cum nici patologia tumorală nu mai respectă statisticile clasice, în sensul că tumori descrise ca aparţinând vârstei de 50 de ani şi peste le-am întâlnit, mai nou, la 40 şi chiar şi la 30 de ani. Şi, ce este mai ciudat, la tineri fără expunere la factorii de risc specifici recunoscuţi… Societatea se schimbă şi odată cu ea şi foarte multe alte lucruri.
Dacă un pacient de 30 de ani este în tratament pentru litiază urinară, la 60 se va trata pentru aceiaşi afecţiune?
Aici este vorba şi de o predispoziţie de a forma în timp acelaşi tip de calculi, dar pentru rezolvarea acestui inconvenient abordarea trebuie să fie multimodală.
Este adevărat că un pacient care prezintă o litiază urinară tinde să fie formator de pietre (carierist), dar la primul calcul rezolvat se poate analiza biochimic structura acestuia, se pot corecta chirurgical eventualele particularităţi sau malformaţii anatomice ce favorizează litogeneza, iar pacientul poate să ţină un regim alimentar specific, să ia un tratament profilactic şi poate duce un regim de viaţă corespunzător condiţiei sale. Nu înseamnă că dacă am format un calcul urinar suntem condamnaţi să fabricăm pietre tot restul vieţii.
Dacă ne referim la cazurile oncologice, ce perspective aveţi?
Marea majoritate a cancerelor urologice sunt tratabile în momentul prezentării, iar o mare parte din ele sunt chiar curabile.
Cancerele urologice sunt nişte cazuri specifice. Cel mai des întâlnit este cel de prostată, pentru care avem o unealtă foarte bună, PSA-ul, un test sangvin pe care orice bărbat de peste 50 de ani ar trebui să şi-l facă, o dată pe an, în cadrul analizelor obligatorii.
Acest a test permite depistarea precoce cancerului de prostată, când încă nu se manifestă clinic şi este perfect curabil. Chiar şi în situaţia în care pacientul nu a ştiut de acest test şi ajunge aici într-un stadiu avansat, iar intervenţia chirurgicală nu poate fi curativă pentru cancer, tratamentele hormonale care se eliberează gratuit prin reţeaua oncologică au succes şi de multe ori pacientul moare de bătrâneţe şi nu de cancerul de prostată.
Majoritatea cancerelor vezicale le depistăm devreme, le tratăm endoscopic, iar pacientul trăieşte liber de boală. Sigur, urmează un protocol strict de supraveghere care se impune în acest caz.
Cele mai multe operaţii oncologice care au legătură cu vezica urinară, la prima instanţă se tratează minim invaziv endoscopic, la fel ca majoritatea tumorilor renale depistate precoce ce se pot rezolva laparoscopic. Dacă ne referim şi la cancerele prostatice localizate, curabile, intervenţia chirurgicală se poate face prin aceeaşi metodă (de menţionat că prostatectomia laparoscopică asistată robotic este în lume operaţia princeps căreia i se adresează această tehnologie).Ca să închei cu această patologie, majoritatea cancerelor renale sunt extirpabile şi curabile chirurgical, într-un mare procent minim invaziv (laparoscopic).
Cred că cea mai mare satisfacţie pe care mi-o oferă profesia o am în cazul pacienţilor operaţi pentru cancere urologice, în general prin procedee minim invazive, care sunt vindecaţi în marea majoritate a acestora.
Sursa: presamil.ro
